Suspendare taxa auto 2012 - Afla cum primesti banii inapoi

Persoanele care au cumparat masini vechi incepand cu 13 ianuarie 2012 si au platit taxa de prima vanzare vor primi banii inapoi, Guvernul urmand sa suspende taxa pentru a "reevalua" impactul social al acesteia si generand astfel o pierdere de peste 570 milioane lei care va afecta proiectele de mediu, scrie agentia Mediafax, citata de incont.ro.
 
Conform legii, incepand cu acest an, pentru autovehiculele inmatriculate inainte de anul 2007 taxa de poluare trebuie achitata de catre cumparator la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor. Noul sistem este aplicat incepand cu 13 ianuarie.
 
Pe fondul protestelor organizate in ultimele zile in Bucuresti si alte orase ale tarii, in care una dintre revendicarile formulate vizeaza eliminarea taxei auto, coalitia guvernamentala a decis sa suspende pana la 1 ianuarie 2013 taxa de prima vanzare, cu explicatia ca proprietarii de masini vechi trebuie sa beneficieze de timp suplimentar pentru a vinde autovehiculele.
 
Pentru persoanele care au achitat deja aceasta taxa, contravaloarea va fi restituita doar pe baza unei cereri adresate administratiei fiscale, conform proiectului de ordonanta de urgenta pregatit de Guvern pentru suspendarea taxei de prima vanzare.
 
Prin suspendarea taxei auto de prima vanzare, bugetul Fondului pentru Mediu va fi privat de veniturile care ar fi fost obtinute prin impunerea la plata a tuturor autovehiculelor inmatriculate rulate, pentru care este transcris dreptul de proprietate.
 
"Suma estimata a fi pierduta pe perioada amanarii este de 336 milioane lei, impactul fiind cu atat mai mare cu cat, prin reducerea valorii taxei cu pana la 25%, se inregistreaza o diminuare suplimentara a veniturilor la bugetul Fondului pentru mediu cu o suma estimata de 240 milioane lei. Aplicarea ordonantei va spori diminuarea bugetului Fondului pentru Mediu, fapt ce va avea repercusiuni asupra proiectelor prioritare de mediu in derulare sau ce ar fi putut fi finantate de catre Administratia Fondului pentru Mediu", se atentioneaza in actul normativ.
 

 

 

Taxa auto 2012, suspendata de Guvern pana la 1 ianuarie 2013

Guvernul a decis suspendarea aplicarii prevederilor privind achitarea taxei de poluare pentru autovehiculele inmatriculate in Romania inainte de anul 2007, incluse in Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pana la 1 ianuarie 2013, a anuntat ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely.
 
Ministrul Mediului a adaugat ca, in urma colectarii informatiilor din teritoriu,  s-a constatat ca modificarea legislatiei privind taxa auto, decisa anul trecut, influenteaza sute de mii de proprietari, fapt ce a determinat Guvernul sa ia urmatoarele decizii:
 
· Suspendarea aplicarii taxei auto pentru autovehiculele inmatriculate in Romania inainte de 2007, pana la 1 ianuarie 2013;
 
· Mentinerea in vigoare a reducerii cu 25% a taxei de poluare pentru proprietarii de autovehicule care inmatriculeaza din data de 13 ianuarie 2012 masini in Romania;
 
· Returnarea diferentei de taxa persoanelor care au platit mai mult in anii trecuti. Ministrul Mediului a explicat ca persoanele care au platit mai mult fata de aceasta reducere medie de taxa auto, isi pot recupera diferenta sumei platite.
 
Ministrul Mediului a explicat ca actul normativ adoptat astazi de Guvern reglementeaza si situatia in care proprietarii au achitat deja taxa pentru masinile inmatriculate in Romania inainte de 1 ianuarie 2007, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, conform legii privind taxa auto. Proprietarii de autovehicule aflati in aceasta situatie pot solicita restituirea taxei auto directiilor financiare locale, in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
 
Ordonanta de Urgenta adoptata astazi de Guvern va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial.
 
Sursa: Adrian Stefanescu
 
Luni, 16 Ianuarie 2012 15:10

Laszlo Borbely: TAXA AUTO nu poate fi atacată în justiţie

Noua lege privind taxa auto nu poate fi considerată ca o aplicare retroactivă şi nu poate fi atacată în justiţie, a declarat, vineri, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, la postul public de radio.

'Nu este vorba despre retroactiv pentru că nu retroactiv plătesc această taxă, ci la prima vânzare. Eu nu sunt obligat să vând maşina şi nu oblig pe nimeni să-şi vândă maşina. Dacă nu vrea să-şi vândă maşina, nu-şi vinde maşina. Dar dacă fiecare se hotărăşte să-şi vândă maşina este obligat să plătească taxa, dar nu retroactiv, ci începând de acum. Am fost duminica trecută într-o piaţă de maşini şi vreau să vă spun că poţi să cumperi o maşină de 3-4 ani vechime pentru care nu trebuie să plăteşti taxă de înmatriculare, să zicem un VW Passat, care este totuşi o maşină bunicică, la 6-7.000 de euro. Deci, pe piaţa auto, vor fi de acum încolo mai multe maşini care nu sunt mai vechi de zece ani sau de opt ani. Ne orientăm spre maşini care poluează mai puţin', a explicat Borbely.

Citeşte mai mult...
 
Duminică, 08 Ianuarie 2012 22:13

Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule - cf. Legii 9 / 2012

versiune 11 ianuarie 2012

 

Taxa pe poluare pentru autovehicule ce se inmatriculeaza dupa 1 ianuarie 2011

versiune 6 ianuarie 2011


Ordonanta de urgenta a Guvernului - O.U.G. nr.50/2008
Ordonanta de urgenta a Guvernului - O.U.G. nr.118/2010

 

 
Joi, 29 Decembrie 2011 12:07

Cauciucurile de iarnă


Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în orice zi a anului în care drumurile sunt acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei. Când drumul este uscat, şoferii nu vor fi amendaţi dacă nu au anvelope de zăpadă.


Intrarea în vigoare a Legii „anvelopelor de iarnă" începând de la 1 noiembrie a provocat o mulţime de discuţii din cauza diferitelor interpretări ale actului normativ. Împreună cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere am lămurit toate problemele sesizate de cititorii noştri. „Dacă, spre exemplu, pe 15 noiembrie vor fi 10 grade Celsius, şoferii nu trebuie să circule cu maşinile echipate cu anvelope de iarnă.

Acestea sunt obligatorii însă atunci când drumurile sunt acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei, chiar dacă acest lucru se întâmplă, să zicem, pe 15 mai", ne-a precizat Florin Pană, comisar-şef în cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere. Practic, după 1 noiembrie, echiparea cu anvelope de iarnă este necesară în orice zi a anului în care drumul este acoperit cu gheaţă, zăpadă sau polei.

Citeşte mai mult...
 
Miercuri, 04 Ianuarie 2012 20:11

Codul rutier 2012.  Cresc amenzile!

 

Noul Cod Rutier intrat in vigoare la 1 ianuarie aduce nu numai scaderea pragului la care condusul sub influenta alcoolului devine infractiune (de la 0,8 la 0,5), ci si amenzi mai mari pentru toate contraventiile.

In continuare aveti o lista cu noile valori:

Citeşte mai mult...
 
Joi, 05 Ianuarie 2012 19:55

Securitatea pneurilor

 

Citeste aici in format PDF  Securitatea_pneurilor

 
Joi, 05 Ianuarie 2012 20:05

Informatii de baza anvelope

 

Citeste aici in format PDF  Informatii_de_baza_anvelope

 
<< Început < Anterior 1 2 Următor > Sfârşit >>

Pagina 1 din 2